- Probabil e mai comod să mergem la mall și să ne umplem coșul cu alimente gata ambalate (majoritatea aduse de peste mări și țări și pline de chimicale).
- La prima vedere poate părea mai convenabil să cumpărăm haine/încălțăminte fast fashion, cosmetice și detergenți chimici, obiecte ieftine fabricate în condiții neetice (în prețul cărora se reflectă mai mult marketingul și ambalajul dichisit decât conținutul propriu-zis).
- Poate e mai simplu să cumpărăm un obiect nou, decât să depunem efort să reparăm unul stricat/deteriorat.
Dar nu uitați: prin stilul de viață adoptat, prin #alegeriledezicuzi și cu banii cheltuiți ne depunem votul pentru lumea în care dorim să trăim.
„Atunci când cumperi de la afacerile mici, locale, de familie, nu plătești pentru vile luxoase, bolizi, ceasuri scumpe și alte fițe… Plătești pentru o viață normală și decentă. Și nu doar atât, protejezi mai bine și natura. Întotdeauna susținerea afacerilor din comunitatea în care locuiești înseamnă și mai puțină poluare” – România Ecologică.
Viziune
Ce viață ne dorim? Și ce viitor vrem să creăm următoarelor generații?
Dorim ca copiii/nepoții noștri să aibă șansa de a trăi cât mai liber, ca producători/artizani/mici întreprinzători locali cinstiți?
Sau mai degrabă le vedem ca niște bioroboți, petrecându-și viața cu goana după bani la multinaționale? Eventual, soluția o fi – pur și „simplu” – mutatul în alte țări mai dezvoltate din punct de vedere economic?
Responsabilitatea fiecăruia
Putem să alegem să dăm vina pe guvern, pe lipsa de timp/bani sau pe covid, dar un lucru e sigur: prin stilul de viață adoptat, prin #alegeriledezicuzi și cu banii cheltuiți defapt NE DEPUNEM VOTUL PENTRU LUMEA ÎN CARE DORIM SĂ TRĂIM.
Tu de unde obișnuiești să te aprovizionezi cu cele necesare traiului? Cu alte cuvinte: pe cine susții cu atenția, energia și banii tăi?